Tratamentul craniosacral in osteopatie

Terapia craniosacrală (CST – craniosacral therapy) este o tehnică manuală utilizată în osteopatie pentru a trata tulburările musculo-scheletice ale corpului prin mobilizarea oaselor craniene. Osteopatia craniosacrală se realizeaza în jurul fluctuației ritmice a fluidului cefalorahidian. Acest lichid(LCR) este un fluid care impregnează întregul sistem nervos central, menținându-l în suspensie, protejându-l, hrănindu-l și contribuind la reglarea presiunii intracraniene etc. Prin intermediul unor manipulări ușoare, aproape imperceptibile pentru pacient, practicianul poate interveni asupra întregului organism, prin conexiuni mecanice si neurologice, adica  sistemul craniosacral.

 Tulburările dureroase cronice reprezintă principala cauză de dizabilitate la nivel mondial și sunt în continuă creștere. Durerile de spate și de gât, cefaleea și migrena afectează grav toate grupele de vârstă, de la adolescența timpurie până la vârsta mijlocie și vârstnici. Tratamentele farmacologice pentru durerea musculo-scheletală cronică au adesea rezultate limitate și pot provoca efecte secundare, motiv pentru care pacienții recurg frecvent la terapii complementare. Printre acestea, terapia craniosacrală (CST) este un tratament frecvent solicitat pentru afecțiunile spatelui și ale gâtului, durerile de cap, migrenele și problemele de stres și de sănătate mintală aferente.

CST derivă din tratamentul manipulativ osteopatic și constă în tehnici conștiente, non-invazive de palpare fascială aplicate între craniu și sacru. Pe lângă eliberarea structurilor miofasciale, CST are ca scop normalizarea activității ortosimpatice, care este adesea crescută la pacienții cu dureri cronice, prin modificarea ritmurilor craniosacrale ale corpului. S-a demonstrat că reducerea excitației neuro-fiziologice și trecerea la modul parasimpatic îmbunătățește capacitatea organismului de a regla și relaxa țesuturile, precum și de a reduce durerea cronică. Mecanismele specifice ale CST sunt încă slab studiate, dar studiile clinice au furnizat dovezi preliminare că CST îmbunătățește rezultatele raportate de pacienți, deși cu un risc de părtinire adesea neclar din cauza calității metodologice limitate a studiului. Până în prezent, RCT-urile au fost rezumate doar calitativ, nicio meta-analiză nu a furnizat informații cantitative privind efectele pe termen mediu ale CST.

Nașterea și dezvoltarea osteopatiei cranio-sacrale s-a datorat în primul rând atenției acordate de osteopatul american William G. Sutherland structurii și funcției craniului și, în special, intuiției sale că suturile și țesutul conjunctiv dintre oasele din care este compus craniul ar putea permite craniului să se miște. Deși craniul era considerat în mod tradițional o structură rigidă, Sutherland a sugerat că țesutul conjunctiv al suturilor era moale și, prin urmare, permitea oaselor craniene să se miște și să se adapteze. Prin studii și experimente, inclusiv pe el însuși, Sutherland a ajuns la concluzia că craniul este suficient de flexibil pentru a reacționa la diverse presiuni externe.

A observat, de asemenea, că putea simți o ușoară mișcare ritmică de la oasele craniene la sacru, în josul coloanei vertebrale. Astfel, lucrând pe el însuși și pe pacienții săi, Sutherland a observat o anumită uniformitate a acestui ritm, numit mai târziu ritm cranio-sacral, dar și existența unor modificări care puteau fi atenuate prin aplicarea unei presiuni externe cu mâinile, urmărind întotdeauna mișcarea naturală a oaselor craniului.

De ce cranio-sacral?

Termenul cranio-sacral se referă tocmai la atenția pe care William Sutherland și tradiția terapeutică pe care a fondat-o acordă oaselor capului, pe de o parte, și sacrului, marea structură terminală a coloanei vertebrale, pe de altă parte. Unul dintre principalele instrumente de evaluare utilizate în terapia cranio-sacrală este ritmul cranio-sacral, deja menționat, care corespunde unei ușoare umflături și contracții a oaselor craniului și unei rotații în jurul axei centrale de către scheletul de pe fiecare parte a corpului. Această mișcare este, de fapt, foarte subtilă, aproape imperceptibilă, dar este un indicator important al stării țesuturilor moi și a ligamentelor din întregul corp, permițând o reprezentare schematică a durerii și a tulburărilor.

Ritmul cranio-sacral

Acest ritm continuu și constant este produs de ciclul de producție și absorbție a lichidului cerebro-spinal sau LCR. Fiecare ciclu are o durată de cinci sau șase secunde. LCR, produs în interiorul unor cavități complexe ale masei cerebrale numite ventricule, urmează un traseu care trece între masa nervoasă și structura osoasă (în spațiul subarahnoidian) și apoi continuă în două direcții: în jos, spre partea posterioară a măduvei spinării; în sus, de-a lungul părții frontale, pentru a umezi și amortiza suprafața exterioară a creierului. În cele din urmă, lichidul cerebro-spinal este absorbit de țesutul specializat din fasciile care acoperă creierul (vilozitățile arahnoide).

Lichidul cerebro-spinal este, prin urmare, o sursă de hrană și protecție pentru creier, care se reînnoiește constant, iar acest mecanism de reînnoire continuă este cel care produce ritmul cranio-sacral. Pe măsură ce lichidul este secretat din ventricule, presiunea din întregul sistem cerebro-spinal crește. Oasele bolții craniene se extind ca răspuns la această presiune, iar aceste modificări sunt controlate de receptorii senzoriali din suturile craniene. În acest moment, receptorii trimit un semnal către creier și producția de lichid se oprește temporar, până când absorbția acestuia produce o reducere ulterioară a presiunii în sistem și apoi o reluare a fazei de producție și secreție, într-un ciclu neîntrerupt.

Modificările de presiune în bolta craniană și în coloana vertebrală determină modificări scheletice la nivelul coloanei vertebrale și al craniului. Aceste modificări pot fi resimțite în toate oasele capului și ale feței până la capătul inferior al coloanei vertebrale, adică sacrul. Așa cum am menționat mai sus, de fapt, perechile de oase de pe fiecare parte a coloanei reacționează la schimbările de presiune generate de ciclul de producere și absorbție a lichidului cefalorahidian. Umerii, coastele, șoldurile, picioarele se mișcă în armonie cu ritmul cranio-sacral.

Toate aceste mișcări îi servesc terapeutului ca sursă de informații valoroase despre starea fasciilor sau a țesuturilor moi ale corpului, despre flexibilitatea articulațiilor capului și a întregului organism. Dacă, de exemplu, articulațiile au devenit rigide, se pot produce mișcări asimetrice sau restricționate, sau dacă mușchii sau fasciile sunt în mod constant tensionate, acest lucru afectează mișcarea simetrică a coloanei vertebrale.

Acțiunea terapiei cranio-sacrale asupra fasciei

Un alt element fundamental al terapiei cranio-sacrale este fascia. Fasciile sunt toate țesuturile conjunctive fibroase interne care înconjoară fiecare parte a corpului, deși acestea pot avea consistențe diferite. Unele fascii sunt, de fapt, straturi foarte subțiri, asemănătoare unei pânze de păianjen, în timp ce altele sunt alcătuite din mai multe straturi de membrane specializate. Aceste țesuturi conjunctive formează o rețea complexă, interconectată și continuă care leagă, chiar și indirect, fiecare organ din corp.

De un interes deosebit pentru terapeut este dura mater: țesutul conjunctiv fibros dens care căptușește în interior bolta craniană și canalul nervos din coloana vertebrală. În acest țesut circulă lichidul cefalorahidian în jurul creierului și al măduvei spinării (din vârful capului până la capătul inferior al coloanei vertebrale), care este responsabil pentru ceea ce am numit mai sus ritmul cranio-sacral. Dura mater și lichidul cefalorahidian oferă protecție și izolare pentru activitățile creierului și ale măduvei spinării. Acest lucru nu înseamnă, totuși, că această membrană protectoare nu poate prezenta și semne de stres. Pornind de la ipoteza că tocmai o rigidizare sau o duritate a țesutului conjunctiv este cea care provoacă o acțiune de tracțiune ușoară, dar constantă, asupra oaselor, se pare că tensiunea și “încordarea” țesutului conjunctiv în sine poate provoca nu numai dificultăți în mișcare, ci și împiedicarea alinierii corecte a oaselor. Aceasta se manifestă la pacientul cu dureri recurente, cu tendința de a avea mereu dureri în același loc și cu rezistență la un tratament simplu de manipulare.   Chiar dacă oasele au fost realiniate de către un terapeut experimentat, ele ar fi în continuare nealiniate din cauza forței exercitate asupra lor de către țesutul conjunctiv.

Terapia cranio-sacrală, pe de altă parte, acționează mai direct asupra fasciei, ameliorând rigiditatea și tensiunea și reducând astfel stresul interior, permițând ca întregul sistem să fie mai corect și mai armonios aliniat. În ceea ce privește capul, dura mater este cea care dă indicații terapeutului, care exercită o presiune foarte ușoară asupra oaselor craniului cu mâinile. Pe de altă parte, la nivelul trunchiului, mâinile sunt plasate pe diferite puncte cruciale, numite diafragme, puncte în care predomină țesutul încrucișat și care pot provoca o aliniere greșită sau o constricție.

Așa cum am menționat deja, terapia cranio-sacrală se realizează prin acordarea unei atenții deosebite ritmului și manifestărilor energetice ale corpului și prin presiuni ușoare ale mâinilor asupra oaselor craniene și a diafragmelor, în funcție de indicațiile proprii ale corpului. Ceea ce rămâne de explicat este de ce ar trebui să începem prin a asculta corpul, deși premisele pentru a răspunde la această întrebare au fost deja expuse pe larg. De fapt, dacă structura benzilor este atât de complexă și, mai presus de toate, acestea sunt atât de strâns interconectate, nu este greu de înțeles cum o tensiune într-un punct poate afecta, într-o anumită măsură, întregul sistem. Un exemplu de acest tip de problemă poate fi observat vizual la o persoană care suferă de o afecțiune cronică a genunchiului sau a șoldului. Pe măsură ce corpul se adaptează la durere și la dezalinierea asociată cu aceasta, întreaga postură a corpului este în cele din urmă compromisă.

Practica cranio-sacrală poate fi văzută ca un punct de intersecție între medicina clasică sau alopată și terapiile complementare, care au particularitatea de a lua în considerare întregul organism. Existența umană este complexă. Aspectele fiziologice, emoționale, mentale, spirituale ale fiecăruia pot fi cu siguranță distinse, dar nu separate. Noi suntem o unitate. Fiecare durere de cap, de spate sau de spate este fizică, dar și psihologică și spirituală. Vindecarea completă are loc atunci când medicul și pacientul sunt deschiși la informațiile pe care le trimite întreaga persoană. De aceea este atât de important ca în terapia cranio-sacrală primul pas să nu fie altceva decât ascultarea.

Se întâmplă adesea ca cineva să se simtă mai bine după o tehnică cranio-sacrală.

Primul aspect provine din celebrul efect placebo. A fi manipulat la nivel cranian, pe lângă activarea mecanismelor de inhibiție a durerii care ar activa orice stimul mecanic aplicat pe piele (pentru o modulare a circuitului durerii periferice, spinale și supra-spinale), oferă un contact extrem de intim cu pacientul care pune adesea în mișcare, datorită capacității de comunicare și de mediu create de acești operatori, mecanismul efectului placebo, adică percepția de a se simți mai bine în ciuda faptului că tratamentul de bază nu este inutil.

Un alt efect important derivă din faptul că terapia cranio-sacrală este adesea utilizată ca tehnică pentru tratamentul patologiilor coloanei vertebrale care, mai ales dacă sunt acute, au o rezolvare spontană a simptomelor după câteva săptămâni. Cazurile de cervicalgii și lombalgii, care sunt cele mai răspândite patologii musculo-scheletice pentru care majoritatea oamenilor se adresează la osteopat, se ameliorează spontan în 3-4 săptămâni, care nu întâmplător este perioada în care acești profesioniști își fac reevaluarea, luându-și merite pe care în realitate nu le au sau cel puțin nu pot fi atribuite terapiei craniosacrale. De fapt, în 80% din cazuri, acest tip de patologie are o recuperare completă a simptomatologiei dureroase și a handicapului care nu poate fi atribuită tratamentului osteopatic, dar se vindecă pentru că tind să o facă spontan și independent în timp.

BIBLIOGRAFIE

• Green C, Martin CW, Bassett K, Kazanjian A. A systematic review of craniosacral therapy: biological plausibility, assessment reliability and clinical effectiveness. Complement Ther Med. 1999 Dec;7(4):201-7. doi: 10.1016/s0965-2299(99)80002-8. PMID: 10709302;
• Jäkel A, von Hauenschild P. A systematic review to evaluate the clinical benefits of craniosacral therapy. Complement Ther Med. 2012 Dec;20(6):456-65. doi: 10.1016/j.ctim.2012.07.009. Epub 2012 Aug 22. PMID: 23131379.